Mama mea, cand avea 16 ani, s-a îmbolnăvit foarte grav de aprindere de plămâni. Era în faza finală a bolii, şi casa s-a umplut de lume, aşa cum se obişnuia în lumea satului, în astfel de situaţii.
Oamenii simţeau unii cu alţii, în momentele de cumpănă ale vieţii. Era mai puţin egoism, invidie, infatuare.
Bunica mea i-a pregătit chiar şi apă caldă, ca să fie scăldată după ce-şi dădea sufletul.
Moartea era iminentă, în lipsa unui medic, şi cu o maladie care progresează rapid, fără un tratament adecvat, şi, chiar şi aşa, este neiertătoare.
Măicuţei mele scumpe, încă nu îi sunase ceasul biologic, pentru că Cineva, acolo, Sus, avea alt plan cu ea...
Cu ultima licărire de viaţă, ea a făcut un Legământ Domnului, promiţându-I în inima şi mintea sa, că, dacă o va salva, Îi va sluji toată viaţa, cu devotament, dăruire, cu întreaga ei fiinţă.
Ca prin minune, Doamna cu Coasa s-a retras spre Tărâmurile Întunericului. Viaţa şi inima curată ale mamei mele au învins boldul morţii.
Aceasta nu a fost la voia întamplării, ci datorită unei planificări din veşnicia lui Dumnezeu, care alege oamenii, încă din pântecele mamelor lor, pentru a duce la îndeplinire planurile de mântuire pentru cei aleşi de El, din negura veacurilor.
Tatăl Suprem avea un plan cu mama mea iubită, pentru că, undeva, peste ani, o aştepta un alt năpăstuit al soartei haine, căreia Părintele Ceresc voia să-i zădărnicească planurile. Era Ioan, Ionuţu Păulinii, viitorul meu tată...
Va urma